Potrivit acestui principiu compensarea este interzisă pe mai multe nivele:

• necompensarea între elementele de activ şi cele de pasiv, în cadrul bilanţului;
• necompensarea creanţelor cu datoriile faţă de acelaşi terţ, cu excepţia cazurilor în care s-au înregistrat veniturile şi cheltuielile corespunzătoare şi există un cadru legal pentru acest lucru;
• necompensarea între venituri şi cheltuieli în contul de rezultate;
• necompensarea între plusuri şi minusuri la inventar.

În cazul schimburilor de bunuri sau prestarea reciprocă de servicii, spre exemplu: în cadrul contractelor de barter, este obligatorie înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor aferente, necompensate.

Nerespectarea acestui principiu poate duce la o denaturare a rezultatului exerciţiului, iar imaginea fidelă asupra activităţii şi patrimoniului entităţii, ceea ce conduce la obţinerea unor informaţii contabile neconcludente.

Principiile contabile sunt recunoscute ca: “enunţuri de esenţă conceptuală foarte generale şi delimitate ca sistem de referinţă pentru construirea informaţiei contabile privind situaţia patrimoniului, poziţia financiară şi rezultatul obţinut. Prin geneză, sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul producătorilor şi utilizatorilor informaţiilor contabile. De aceea, principiile mai figurează şi sub denumirea de reguli sau convenţii contabile.” (O. Călin, M. Ristea)

Cu alte cuvinte, principiile contabile sunt o sumă de reguli noţionale, unanim acceptate, care ghidează activitatea contabilă, respectiv procesul de obţinere a informaţiei contabile.

Contabilitatea românească este o contabilitate de angajamente, presupunând înregistrarea operaţiunilor şi tranzacţiilor atunci când acestea au loc, neţinând cont de data în care are loc ieşirea sau intrarea de echivalent bănesc, aferent respectivelor operaţiuni şi tranzacţii. Contabilitatea condusă de societăţile comerciale româneşti este o contabilitate în partidă dublă. Acest tip de contabilitate are la bază trei principii fundamentale:

1. Principiul dublei reprezentări a patrimoniului – realizat cu ajutorul egalităţii bilanţiere dintre activele şi pasivele unei companii
2. Principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice – vizează păstrarea echilibrului intrări-ieşiri, consum-resurse astfel încât relaţia A – (D + Cp) = 0 să fie întotdeauna verificată.
3. Principiul dublei reprezentări a rezultatului – presupune două modalităţi de determinare a rezultatului şi anume: ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei, şi ca variaţia capitalurilor proprii (capitaluri la sfârşitul perioadei – capitaluri la începutul perioadei).

Standardele Internaţionale de Contabilitate enunţă un număr de nouă principii contabile fundamentale:

1. Principiul continuităţii activităţii
2. Principiul permanenţei metodelor
3. Principiul prudenţei
4. Principiul independenţei exerciţiului
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv
6. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
7. Principiul necompensării
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
9. Principiul pragului de semnificaţie