Potrivit acestui principiu, bilanţul de deschidere al unui exerciţiu financiar trebuie să corespundă bilanţului de închidere al exerciţiului precedent.

Concret, la închiderea unui exerciţiu financiar, toate conturile se soldează prin debitul şi creditul contului extrabilanţier 892 “Bilanţ de închidere” (conturile de activ, cu sold debitor, prin debitul acestui cont, iar conturile de pasiv, cu sold creditor, prin creditul acestui cont). Apoi, la începutul exerciţiului financiar, toate valorile din contul 892 “Bilanţ de închidere” se transferă în creditul şi debitul contului 891 “Bilanţ de deschidere” (în debitul contului, creditarea conturilor de pasiv, pentru crearea unui sold iniţial creditor, iar în creditul contului, debitarea conturilor de activ, pentru a crea un sold iniţial debitor). Astfel bilanţul de deschidere este acelaşi cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.

Acest bilanţ de deschidere este intangibil, în sensul în care orice modificări de politici, proceduri sau metode contabile efectuate în cursul unui exerciţiu financiar nu pot fi aplicate retroactiv astfel încât să modifice valorile înregistrate în bilanţul de deschidere. Orice modificări ale politicilor sau procedurilor pot intra în vigoare abia la începutului unui exerciţiu financiar.

De asemenea, orice erori descoperite, aferente perioadei precedente, vor fi corectate pe seama rezultatului reportat şi nu prin modificarea bilanţului de deschidere.

Principiile contabile sunt recunoscute ca: “enunţuri de esenţă conceptuală foarte generale şi delimitate ca sistem de referinţă pentru construirea informaţiei contabile privind situaţia patrimoniului, poziţia financiară şi rezultatul obţinut. Prin geneză, sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul producătorilor şi utilizatorilor informaţiilor contabile. De aceea, principiile mai figurează şi sub denumirea de reguli sau convenţii contabile.” (O. Călin, M. Ristea)

Cu alte cuvinte, principiile contabile sunt o sumă de reguli noţionale, unanim acceptate, care ghidează activitatea contabilă, respectiv procesul de obţinere a informaţiei contabile.

Contabilitatea românească este o contabilitate de angajamente, presupunând înregistrarea operaţiunilor şi tranzacţiilor atunci când acestea au loc, neţinând cont de data în care are loc ieşirea sau intrarea de echivalent bănesc, aferent respectivelor operaţiuni şi tranzacţii. Contabilitatea condusă de societăţile comerciale româneşti este o contabilitate în partidă dublă. Acest tip de contabilitate are la bază trei principii fundamentale:

1. Principiul dublei reprezentări a patrimoniului – realizat cu ajutorul egalităţii bilanţiere dintre activele şi pasivele unei companii
2. Principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice – vizează păstrarea echilibrului intrări-ieşiri, consum-resurse astfel încât relaţia A – (D + Cp) = 0 să fie întotdeauna verificată.
3. Principiul dublei reprezentări a rezultatului – presupune două modalităţi de determinare a rezultatului şi anume: ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei, şi ca variaţia capitalurilor proprii (capitaluri la sfârşitul perioadei – capitaluri la începutul perioadei).

Standardele Internaţionale de Contabilitate enunţă un număr de nouă principii contabile fundamentale:

1. Principiul continuităţii activităţii
2. Principiul permanenţei metodelor
3. Principiul prudenţei
4. Principiul independenţei exerciţiului
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv
6. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
7. Principiul necompensării
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
9. Principiul pragului de semnificaţie