Principiul independenţei exerciţiului presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor, în funcţie de data la care acestea se ocazionează, în exerciţii financiare.

În România, exerciţiul financiar se suprapune anului calendaristic, începând la 1 ianuarie şi terminându-se la 31 decembrie, cu excepţiile primului an de activitate, când exerciţiul începe la data înfinţării societăţii şi a ultimului an de activitate, când exerciţiul se termină la data lichidării societăţii.

Din aplicarea practică a acestui principiu:

• a apărut necesitatea utilizării contabilităţii de angajament în loc de contabilitatea de trezorerie. Contabilitatea de angajament presupune înregistrarea operaţiunilor şi tranzacţiilor în momentul apariţiei lor şi nu la momentul intrării sau ieşirii de numerar sau echivalent de numerar aferent acestora. Contabilitatea de trezorerie, presupune, în schimb, înregistrarea operaţiunilor şi tranzacţiilor abia atunci când numerarul sau echivalentul de numerar aferent, a fost plătit sau încasat.
• au apărut conturile de regularizare de natura cheltuielilor în avans şi a veniturilor în avans. În aceste conturi se înregistrează creanţe şi datorii ale exerciţiului financiar în care au fost ocazionate, faţă de exerciţiul financiar următor. Cu alte cuvinte: deşi o ieşire sau o intrare de resurse a avut loc în perioada curentă, acestea vor afecta rezultatul exerciţiului abia în perioada următoare, când vor fi transferate pe venituri sau cheltuieli.
• se folosesc conturile de facturi de întocmit şi de facturi nesosite pentru o reflectare fidelă a realităţii activităţii unei entităţi. Spre exemplu: se poate întâmpla ca o entitate să nu primească factura de la furnizor până la finele exerciţiului financiar, dar să fi vândut deja mărfurile achiziţionate de la respectivul furnizor. În acest caz, neavând un document justificativ, entitatea respectivă nu poate să înregistreze o cheltuială, care în mod normal ar trebui să vină în contrapartidă cu venitul din vânzarea mărfurilor, şi astfel rezultatul va apărea denaturat. Înregistrând în baza documentelor de însoţire a mărfii, în contul 408 “Furnizori – facturi nesosite”, datoria faţă de furnizor, se poate face recepţia mărfurilor şi apoi trecerea pe cheltuieli, la momentul vânzării lor.