Cel de-al treilea principiu fundamental presupune evaluarea pe o bază prudentă a elementelor patrimoniale, în sensul neînregistrării creşterilor posibile de valoare ale elementelor de activ şi a înregistrării creşterii posibile de valoare a elementelor de pasiv. Astfel se obţine o imagine fidelă şi prudentă asupra activităţii entităţii, fără ca în situaţiile financiare să existe elemente de activ supraevaluate şi elemente de pasiv subevaluate.

Spre exemplu, la inventariere apar următoarele situaţii:

• În cazul elementelor de activ:

- minusurile constate între valoarea de inventar şi cea existentă în contabilitate, se înregistrează conform acestui principiu, pe seama amortizărilor în cazul unor deprecieri ireversibile, sau pe seama ajustărilor de valoare în cazul unor deprecieri reversibile;
- plusurile constate la inventariere, în schimb, nu se înregistrează în nici un fel în contabilitate.

• În cazul elementelor de pasiv:

- diferenţele în minus, constate ca diferenţă între valoarea descoperită la inventariere şi valoarea contabilă (de pildă, prin confirmări primite de la terţi se constată că datoria faţă de un furnizor este mai mică decât valoarea înregistrată în contabilitate), nu se înregistrează în contabilitate;
- în schimb, diferenţele în plus se înregistrează ca şi o creştere de valoare a datoriilor respective.

 Astfel:

• în contul de profit şi pierdere va apărea doar profitul realizat la data bilanţului, pentru a nu crea un profit denaturat, existând astfel posibilitatea unei viitoare plăţi de dividende care ar putea afecta semnificativ fluxurile viitoare de numerar;
• se vor înregistra toate creşterile datoriilor şi toate datoriile care se ştie că vor deveni reale după încheierea exerciţiului financiar dar înainte de întocmirea bilanţului (spre exemplu, înregistrarea unui provizion pentru garanţii acordate clienţilor, iar acesta se va concretiza într-o ieşire de resurse după încheierea exerciţiului)
• se vor înregistra toate ajustările pentru depreciere şi toate pierderile de valoare, necesare pentru aducerea la valoarea de piaţă sau de inventar (în cazul elementelor pentru care nu există o piaţă activă) a valorii activelor patrimoniale, indiferent de impactul asupra contului de profit şi pierdere.

Însă, pe de altă parte, în condiţiile acestui principiu, nici nu se permite o supraevaluare a datoriilor, o subevaluare deliberată a activelor şi constituirea de provizioane excesive, deoarece condiţiile calitative credibilitate şi neutralitate ale informaţiei contabile nu ar mai fi îndeplinite.